10 reguli simple care te ajuta sa te descurci mai usor cu copilul de 2-3 ani

Ai un copil de 2-3 ani? Atunci cu siguranta nu iti sunt straine crizele de furie, tavalitul pe jos, tipatul din toate nimicurile, aruncatul lucrurilor si incapatanarea, stari de care te izbesti in fiecare zi si care te obosesc mai tare decat o zi la serviciu.

Potrivit psihologilor, aceste crize sunt utile pentru dezvoltarea celor mici deoarece ii ajuta sa isi inteleaga emotiile si, treptat, sa si le gestioneze mai bine.


Insa, cum reusesti sa te descurci mai usor cu un copil de 2-3 ani, fara sa te umpli de nervi si frustrare?

1. Inarmeaza-te cu multa rabdare

Unul dintre cele mai importante lucruri de care ai nevoie cu un copil mic este rabdarea. Cand observi ca iti ia cel putin o ora sa iesi din casa la o banala plimbare cu copilul si alte 2 ore sa il faci sa manance ce i-ai pregatit, parca iti dispare toata veselia si bunavointa. Gandeste-te ca daca eviti sa te mai grabesti si incerci sa te adaptezi la ritmul celui mic, vei fi mult mai calma. Partea buna este ca starea ta de calm se va transmite si copilului, iar nemultumirile si crizele lui de furie se vor rari.

2. Tine-l pe cel mic ocupat

Ca sa il feresti pe cel mic de tot felul de accidente prin casa, cel mai bine este sa incerci sa il tii ocupat. Plastilina, nisipul kinetic, un lighean cu apa si jucarii, creioane colorate si diverse alte asemenea activitati, il vor tine destul de ocupat. Evita sa il lasi la televizor, laptop sau tableta, deoarece el devine dezinteresat sa se mai joace in aer liber sau cu jucarii. Plus de asta, joculetele de pe tableta si desenele animate creeaza dependenta, interfereaza cu dezvoltarea limbajului, afecteaza capacitatea de memorare, inteligenta emotionala si vederea.

3. Lasa-l sa planga

Lacrimile contin cortizol, hormonul stresului, de aceea, este mai bine pentru copii sa se elibereze de stres prin plans si, in acest fel, sa exteriorizeze emotiile pe care nu le pot controla. Totodata, lacrimile scad presiunea sangelui si au efect de calmare. Cu siguranta ai observat ca dupa ce il lasi pe cel mic sa planga, lucrurile sunt mult mai bune. Cu cat il lasi mai mult pe cel mic sa se exteriorizeze, cu atat el se va simti mai liber sa scape de emotiile negative. Asadar, cand cel mic incepe sa planga si are o criza, evita sa ai contact vizual cu el, insa stai cu el in camera ca el sa stie ca esti acolo.

4. Lasa-l sa se murdareasca si sa faca dezordine

Copiii nu inteleg ideea de ordine si curatenie, asadar, lasa-i sa se manifeste cum vor atunci cand se joaca. Pregateste-i celui mic un loc cu tot felul de jucarii (nisip, apa, faina, acuarele, pietricele, creioane, creta) si lasa-l sa se joace in voie. De asemenea, la masa lasa-l sa manance singur cum poate, chiar daca face dezastru in jur. In acest fel, momentul mesei devine pentru el unul foarte placut.

5. Nu-l forta sa manance

Atunci cand copilul nu mananca, este clar ca nu ii e foame. De la varsta de 2 ani, el incepe sa ceara singur mancare si sa spuna cand ii e foame. Daca il fortezi, el incepe sa capete aversiune fata de mese si iti va fi mai greu sa il determini sa manance la masa.

6. Nu te juca in locul lui

In general, cand copilul e mic, parintii vor sa ii faca mereu pe plac si sa il distreze in continuu, de teama sa nu aiba cine stie ce criza de furie sau nervi. Multi parinti ajung sa se joace cu jucariile celor mici, incercand sa le mentina treaza atentia, copiii obisnuindu-se in acest fel cu faptul ca altii sa faca lucrurile in locul lor. Copiii trebuie lasati sa se mai si plictiseasca, sa incerce sa isi gaseasca activitati singuri prin casa. E simplu, cand copilului nu ii este oferit totul pe tava, el isi inventeaza singur jocuri si se mentine ocupat.

7. Nu incerca sa-l disciplinezi tipand la el

Tipatul este doar o reactie impulsiva la comportamentul copilului, in niciun caz o lectie din care cel mic are ceva de invatat. Un copil la care se tipa nu invata faptul ca trebuie sa se poarte altfel, el percepe doar agresivitatea. Cand parintii sunt intelegatori si vorbesc pe un ton calm cu copilul, atunci acesta va incerca sa inteleaga ce nu a facut bine si va face eforturi sa isi schimbe comportamentul.

8. Citeste-i povesti

Povestile au efect de linistire asupra celor mici si ii ajuta sa isi dezvolte imaginatia. Fa-ti timp in fiecare seara si citeste-i celui mic o poveste. Cititul, pe langa faptul ca este esential in educatie, ii ajuta pe copii sa isi largeasca vocabularul, sa comunice mai bine si sa se exprime intr-un mod mai creativ, nu in limbaj de lemn. De asemenea, le dezvolta abilitatea de a intelege lumea si ii ajuta sa isi faca o cultura generala inca de la varste fragede.

9. Nu-l eticheta

Cercetatorii cred ca nu trebuie sa-ti etichetezi copiii si sa spui “lui nu-i place pictura”, “habar n-are sa deseneze”, “e complet afon”, “nu e interesat sa danseze”, “uraste sa mearga la munte”, deoarece copiii isi schimba gusturile in permanenta, iar daca tu le spui ca sunt incapabili intr-un anumit domeniu, ei nu vor mai incerca sa faca nimic in acel sens. De asemenea, nu e o idee buna nici sa spui despre tine ca detesti muzica clasica sau ca te plictisesti de moarte prin muzee, lasa-i copilului gusturile cat mai nealterate de gusturile tale, ca sa isi gaseasca singur ceea ce ii place.

10. Lasa-l sa participe la activitatile casnice

Inca de la varste fragede, de la 2-3 ani, copiii vor sa participe la tot felul de treburi casnice, sa spele vasele, sa puna hainele pe rafturi, sa dea cu matura si, in general, sa faca ceea ce fac oamenii mari. Stim cu totii ca daca lasi un copil mic sa spele vasele sau sa faca mancare, e greu sa iti mai recunosti bucataria, insa, potrivit psihologilor, este important sa-i lasam cat mai mult sa participe la activitatile casnice, deoarece asa se vor simti mai bine integrati si se vor obisnui cu ideea ca nu trebuie sa faca altii lucruri in locul lor.

Citeste si:

3 motive pentru care copiii mici n-ar trebui lasati cu tablete

10 principii de educatie promovate de Maria Montessori

Cum se dezvolta copilul de la 2 la 3 ani

Dezvoltarea copilului de la 3 la 4 ani: cele mai importante etape

 

Adauga comentarii!