3 motive pentru care copiii mici n-ar trebui lasati cu tablete

Zilele trecute am vazut pe strada un copil cu varsta nu mai mare de 1 an si jumatate, care statea in carucior, cu ochii pironiti intr-o tableta pe care rulau desene animate pe YouTube. Copilul era linistit, parintii erau veseli si discutau fara sa isi faca griji de vreo eventuala nemultumire a celui mic.

Desi tabletele fac viata mai frumoasa parintilor si le permit chiar sa mearga la restaurant cu cei mici, fara teama ca nu vor reusi sa manance si vor avea parte de crize de nervi sau mancare aruncata pe pereti, ele nu sunt recomandate copiilor cu varsta de 2-3 ani.


Care sunt motivele?

1. Interfereaza cu dezvoltarea creierului

Nu trebuie sa fii medic, psiholog sau cercetator ca sa iti dai seama ca uitatul intr-o tableta face creierul mai pasiv si il predispune la leneveala. Pana la 3 ani, creierul copilului se afla intr-un proces de dezvoltare accelerata, el ajungand la 90% din dimensiunea pe care o va avea la varsta adulta. Diverse studii au aratat ca utilizarea calculatoarelor si tabletelor de la varste fragede poate duce la deficit de atentie, probleme de socializare, agresivitate, intarzieri de dezvoltare cognitiva, refuzul copilului de a se implica si in altfel de activitati.

2. Afecteaza vederea

E greu sa ii impui copilului mic limite de folosit tableta, mai ales ca el nu isi poate controla prea bine emotiile si orice interdictie din partea parintilor se poate transforma in crize de nervi, tavalit pe jos si urlete. Si, pentru ca cei mici nu au simtul masurii, este greu sa ii mai dezlipesti de tablete, lucru nu tocmai bun pentru vederea lor. Diverse studii au aratat ca statul cu ochii intr-un ecran mai mult de 2 ore pe zi, urmarind desene animate foarte colorate, afecteaza vederea. Un alt dezavantaj al tabletelor este ca ele ofera o realitate bidimensionala copilului tau si nu le cere sa reconstruiasca o realitate tridimensionala, obisnuindu-i cu lumea din tableta si nu cu lumea reala.

3. Creeaza dependenta

Poate ca tabletele au si un rol educativ, insa copiilor mici nu le pasa de asta, ei vor doar sa se uite in continuu la desene animate, la jocuri si filmulete. Dintre cele mai mari dezavantaje pe care le aduce tableta este acela ca ea creeaza dependenta. Avand in vedere ca pana si adultii devin dependenti de tablete, de ce sa ne mai miram ca un copil mic plange cand i se ia tableta?

Au tabletele si un rol educativ?

Multi parinti spun ca uitatul la desene animate la televizor sau pe tableta i-a ajutat pe copiii lor sa invete poezii, cantecele si expresii in limba engleza. Acesta nu este insa un motiv suficient pentru a-i lasa pe copii cu tabletele, ei pot invata aceste lucruri mai bine de la oamenii din jurul lor.

Un alt argument pro-tableta este acela ca cei mici nu trebuie privati de tehnologia inteligenta. Insa, un copil mic care abia reuseste sa vorbeasca, nu intelege faptul ca e vorba de o tehnologie inteligenta, pentru el tableta inseamna doar imagini colorate cu personaje vesele si atat.

Daca te intereseaza subiectul, un studiu documentat cu argumente pro si contra despre utilizarea tabletei de catre copii gasesti aici.

Citeste si Cat iti lasi copilul sa se uite la televizor?

 

Adauga comentarii!