Daca nu ai mai observa? O posibila strategie.

Mamele sunt, in general, mai ales atunci cand au copii mici, obosite si pline de resentimente. Este suficient sa iti arunci ochii pe orice grup de facebook adresat mamelor ca sa observi asta. Iar motivul pentru care se intampla asta este destul de evident:

– cea mai mare parte a sarcinilor legate de ingrijirea copilului trebuie sa fie rezolvate de ele;


– se simt singure, izolate;

– nu mai pot sa fie independente financiar, daca isi acorda timpul ingrijirii copiilor;

– au renuntat la aproape orice le facea placere inainte de nasterea copiilor.

Pe de alta parte tatii, oricat de mult ne-am lauda cu o societate care apreciaza egalitatea de gen, nu se confrunta cu astfel de probleme. Nimeni nu considera a fi ciudat ca merg in continuare toata ziua la serviciu, ca isi fac timp apoi sa se intalneasca cu prietenii, sa mearga la sala sau pur si simplu sa stea in casa sa se uite la televizor. Viata lor nu este data cu totul peste cap si primesc aprecieri pentru cel mai mic gest pe care il fac in interesul copilului. In acelasi timp, pe oricare l-ai intreba iti va spune ca este extrem de implicat si foarte interesat de copilul sau.

Asa ca nu este de mirare ca apar resentimente si tot felul de discutii in cuplu, in care tatii se simt extrem de mirati cand li se spune ca lucrurile nu stau chiar asa. Ei au toata bunavointa, ar fi facut si aia si aialalta si tot ce ar mai fi trebuit, numai daca le-ar fi observat.

Ceea ce le face pe multe mame sa se intrebe – daca nu ar observa nici ele? Ar putea sa fie aceasta o strategie care sa functioneze?

Daca nu ai mai observa ca rufele trebuiesc spalate? Daca nu ai mai observa ca trebuie mers la cumparaturi? Daca nu ai mai observa ca poti lua acum lucruri la reducere pentru bebelus sau ca ar trebui facuta o programare la dentist?

Sunt zeci de lucruri pe care aparent numai femeile le pot observa si in cele din urma rezolva. Dar poate ca daca s-ar retrage din acest rol pentru o perioada ar lasa suficient loc ca partenerul sa observe ca este nevoie de ceva anume si sa isi asume sarcina indeplinirii.

Credeti ca strategia de a nu observa ar putea sa functioneze si in cazul femeilor?

Photo by Colin on Unsplash

Adauga comentarii!