Pastreaza pozitiva relatia emotionala cu copilul tau

Pe langa sentimentele de dragoste le transmitem copiilor, fie ca vrem, fie ca nu vrem, si destul de multe sentimente negative. Ele pot sa apara de la prea multa cicaleala, din lipsa de atentie acordata lucrurilor care copiiilor li se par importante insa noua deloc, de la sentimente pe care le au copiii ca nu ne comportam corect cu ei si tot asa. De cele mai multe ori nici nu ne dam seama ca aceste sentimente negative apar si chiar destul de des.

Sa prevenim sentimentele negative cu totul nu este posibil. Insa putem face unele lucruri care tin de comunicare pentru a creste interactiunile pozitive cu copiii, ceea ce va face sa avem o relatie mai usoara si mai placuta cu ei.


Cere-ti scuze

Ti s-a intamplat sa te rastesti la copilul tau? Cand iti dai seama ca s-a intamplat asta cere-ti scuze. Vrei sa ai cu el o relatie bazata pe empatie, pe intelegere de ambele parti. Si primul pas este sa iti ceri scuze cand faci ceva gresit.

Admira ceea ce ii reuseste

Nu lauda numai realizarile extraordinare. Merita o lauda pentru ca si-a strans farfuria dupa masa, pentru ca s-a inteles bine cu fratele sau, pentru ca s-a spalat pe dinti etc. Mare grija atunci cand lauzi, sa nu fie de fapt observatii ascunse in acele laude: „Bravo ca ti-ai strans jucariile! De ce nu faci asa de fiecare data?”

Nu le rezolva problemele

Prima noastra grija este sa rezolvam problemele copiilor, sa venim cu solutii. Orice i-ar supara nu stam prea mult pe ganduri si imediat le propunem sa faca una sau alta. Nu putem suporta sa-i vedem amarati. Desigur si solutiile sunt bune, insa ca sa functioneze trebuie sa vina de la sine. Ce ar trebui noi sa facem este sa fim atenti, sa ascultam si sa fim alaturi in perioada de suparare, chiar daca ne deranjeaza si pe noi emotional.

Distrati-va impreuna

Legaturile puternice apar atunci cand treci prin experiente impreuna. Joaca-te impreuna cu copiii tai, mergeti in excursii impreuna, stati de vorba la o cina linistita. Relatiile pozitive sunt esentiale pentru sanatatea emotionala si toata lumea implicata are de castigat din ele.

Adauga comentarii!