Cum previi aparitia vergeturilor in perioada sarcinii

Sarcina este o perioada in care trebuie sa ai mai multa grija de tine fata de cum o faci in mod normal, mai ales ca treci prin atatea transformari, fizice si psihice. Una dintre multele griji din perioada sarcinii este si cea legata de aparitia vergeturilor.

Vergeturile sunt o conditie inestetica a pielii care se instaleaza atunci cand pielea este prea intinsa intr-o perioada scurta de timp. Ele apar mai ales in perioada sarcinii si atunci cand tii diete de slabire drastice. Odata aparute, vergeturile nu mai dispar, ci pot fi doar ameliorate cu diverse creme si cu mult sport.


Nu exista un remediu care sa fie 100% eficient anti-vergeturi, acestea apar si in functie de bagajul genetic. Daca mama ta a avut vergeturi in perioada sarcinii, atunci sansele sa ai si tu sunt destul de mari.

Cum pot fi prevenite vergeturile in perioada sarcinii?

1. Maseaza-te cu ulei de cocos

Printre cele mai bune uleiuri naturale care hidrateaza pielea si ii refac elasticitatea se numara uleiul de cocos. Acest ulei are avantajul ca este absorbit usor de piele si nu lasa senzatia aceea neplacuta de piele lipicioasa. Pentru a fi cat mai eficient, foloseste ulei de cocos presat la rece, cu miros. Uleiul de cocos dezodorizat este tratat si nu isi pastreaza toate proprietatile.

2. Bea multa apa

E simplu, cu cat te mentii mai hidratata, cu atat pielea ta va fi mai sanatoasa si sansele sa faci vergeturi vor fi mai mici. Daca nu iti place sa bei prea multa apa, mananca multe fructe, fa-ti limonade, sucuri naturale, compoturi si supe.

3. Nu uita de uleiul de masline

Desi nu este absorbit de piele asa usor ca uleiul de cocos, uleiul de masline este foarte eficient ca tratament anti-vergeturi. Foloseste-l in fiecare seara, el va fi mai eficient ca multe creme din comert care promit o piele fara nicio vergetura, la niste preturi nejustificat de mari.

4. Ai grija la cat si ce mananci

Pentru ca vergeturile apar atunci cand te ingrasi rapid in perioade scurte de timp, ideal ar fi sa te ingrasi cat mai putin. Pentru a preveni ingrasarea mai mult decat este normal intr-o sarcina, este important sa mananci alimente cat mai simple si cat mai sanatoase. Evita alimentele procesate, produsele de fast-food, carbohidratii in exces si, in general, alimentele care contin zahar si faina alba.

5. Da-te cu creme si uleiuri inca din primele luni de sarcina

Nu astepta sa se faca luna a sasea ca sa te dai cu creme de hidratare pe corp, ai grija sa iti ingrijesti pielea de la inceputul sarcinii si pana la sfarsit. Alte uleiuri care ajuta la refacerea elasticitatii pielii sunt uleiul de migdale, untul de shea si untul de cacao. Daca, in ciuda acestor eforturi, apar totusi vergeturi, nu te alarma, ele se vor estompa considerabil dupa nastere.

Adauga comentarii!