Cum se schimba relatiile dupa nastere

Din pacate, la acest capitol, al relatiilor interpersonale, s-ar putea sa ai unele dintre cele mai neplacute revelatii dupa nastere. Cu siguranta vei observa ca relatiile cu cei din jur se vor modifica. Si unele dintre aceste schimbari nu iti vor placea deloc.

Vei deveni mai dependenta de altii

Stii ca se spune ca este nevoie de un trib ca sa cresti un copil. Ei bine, nu este departe de adevar. Chiar vei avea nevoie de ajutor, inca din primele zile. Si este bine sa nu il refuzi, oricat de ciudat ti s-ar parea ca a venit mama soacra sa iti spele vasele ramase in chiuveta.


Nu te da peste cap sa faci totul perfect sau sa faci totul singura. Asa functioneaza lucrurile in filme sau in revistele care descriu o viata artificiala perfecta. In realitate lucrurile stau altfel. Tu chiar ai nevoie de ajutor. Si daca este cineva care il ofera acepta-l chiar daca ai impresia ca te-ai putea descurca si singura. Acele persoane iti spun ca vor sa fie alaturi de tine, ca tu si bebelusul tau sunteti importanti pentru ea. Accepta cadoul.

Vei pierde unele relatii

Intotdeauna pierzi unele relatii pe care le credeai apropiate atunci cand devii mama. Sunt oameni care nu suporta disconfort in viata lor, care nu vor schimbari, care nu sunt interesati decat sa le fie lor bine. Si cum nu mai sunteti pe aceeasi lungime de unda, poate ca nu mai ai la fel de mult timp liber, poate ca nu mai esti la fel de disponibila emotional, se retrag.

Nu ai cum sa nu regreti situatia, insa de fapt plangi doar dupa ceva iluzoriu. Asa ca daca ii vezi cautand fel de fel de scuze lasa-i sa place. Nu te invinovati. Daca ar fi vrut sa stea prin preajma ar fi facut-o. Alege sa acorzi sentimentele tale celor care merita, celor care se ofera pentru ca stiu ca iti este greu.

Gaseste tribul

Se vorbeste mult si destul de ironic despre relatiile pe care le au mamele intre ele. Cum isi petrec atat de mult timp impreuna pentru a vorbi despre bebelusi.

Ignora comentariile rautacioase si chiar gaseste-ti tribul. Iti este mult mai usor sa ai grija de copii daca ai cunostinte care trec prin aceleasi situatii. Nu este vorba numai despre faptul ca ai cu cine sa discuti sau de la cine sa primesti un sfat pertinent atunci cand ai nevoie. Dar poti primi si oferi suport in situatii deosebite sau cotidiene. Sarcinile sunt mult mai usor de indeplinit atunci cand sunt impartite.

Sursa foto : huffingtonpost.com

Citeste si

15 lucruri pe care le inveti in primul an de maternitate

7 lucruri care iti vin in ajutor, ca parinte

Adauga comentarii!