Copilul tau isi suge degetul? Iata care sunt efectele adverse

Suptul degetului la copiii cu varsta sub 2 ani este un obicei destul de normal, mai ales ca cei mici sunt inclinati sa isi caute tot felul de metode de calmare. In general, multi copii mici aleg sa suga ori suzeta ori degetul mare, dezvatul pentru ambele obiceiuri fiind aproape la fel de dificil. Daca la suzeta poti sa iei niste masuri mai drastice si sa o arunci, pentru deget situatia e ceva mai complicata, trebuie sa apelezi la tot felul de strategii ca sa il determini pe cel mic sa renunte la acest obicei.

Care sunt efectele adverse ale suptului degetului pentru copiii cu varsta peste 3 ani?


Probleme cu alinierea corecta a dintilor

Copiii care isi sug degetul ani la randul sunt inclinati spre diverse probleme de dentitie. Din cauza suptului, bolta palatina se va deforma si dintii copilului nu se vor mai alinia cum trebuie, iar mai tarziu, cand copilul va avea dintii permanenti, va fi nevoie de un aparat dentar, deoarece nici acestia nu vor mai creste asa cum trebuie.

Probleme de vorbire

Un alt efect advers al suptului degetului il reprezinta problemele de vorbire. Deoarece dintii sunt aliniati ciudat, cei de sus sunt impinsi in afara iar cei de jos inauntru, copilul va pronunta cuvintele mai greu. In general, literele “s, z, t, d, l, n” vor fi rostite distorsionat de un copil care isi suge degetul. Cand copilul continua sa isi suga degetul si la varsta de 5-6 ani, atunci, pe langa problemele de pronuntie, vor aparea si diverse probleme cu gingiile si maxilarul, cauzate de presiunea pusa de deget constant asupra lor.

Citeste si Suzeta: avantaje si dezavantaje

Probleme de igiena

Spre deosebire de suzeta pe care o speli imediat dupa ce cade pe jos, si nu-l lasi pe cel mic sa se atinga de ea cat e nespalata, cu degetul nu prea ai ce face, deoarece copilul va fi mereu mai rapid si il va baga in gura.

Probleme cu ceilalti copii la gradinita sau scoala

Copiii care isi sug degetul perioade mari de timp vor trebui sa faca fata colegilor de la scoala si gradinita care ii vor ridiculiza pentru acest comportament specific bebelusilor. Avand in vedere ca este un obicei care creeaza o dependenta destul de mare, multi copii isi mai sug degetul chiar si in grupa mare la gradinita.

Cum il convingi pe cel mic sa renunte la suptul degetului?

– incearca sa-i explici de ce nu e bine sa suga degetul;

– cand isi suge degetul, incearca sa-l atragi intr-o activitate placuta, unde trebuie sa isi foloseasca mainile;

– ia masuri din timp, cand copilul este mic;

– nu-l certa, deoarece el se va calma sugandu-si degetul;

– ai rabdare cu cel mic, de obicei, majoritatea copiilor renunta la acest obicei pana implinesc 4 ani;

– incearca sa-i oferi alte metode de calmare (un animal de plus sau alta jucarie);

– pune-i noaptea pe deget un plasture;

– ofera-i recompense de fiecare data cand se abtine de la suptul degetului.

Citeste si 5 lucruri pe care sa le spui cat mai rar copiilor tai.

Sursa foto: kidsmilehigh.com

Sursa: livestrong.com

 

Adauga comentarii!