Greutatea in sarcina: cat te ingrasi in fiecare saptamana?

Una din marile temeri ale femeii insarcinate este sa nu acumuleze prea multe kilograme in plus si sa ii fie greu sa mai ajunga vreodata la greutatea de dinainte de nastere. Daca gravida a luat in greutate cat trebuie si a avut grija la ce si cat mananca, atunci kilogramele depuse in timpul sarcinii se topesc treptat in aproximativ 6 luni de la nastere.

Prea multe kilograme depuse in timpul sarcinii cresc riscul de diabet gestational, hipertensiune arteriala, preeclampsie, depresie postpartum si complicatii in timpul nasterii cauzate de faptul ca bebelusul este si el, la randul lui, mai mare decat este normal. Pe langa aceste lucruri, diverse studii au aratat ca femeile care se ingrasa peste masura in sarcina predispun si bebelusii la obezitate.


Prea putine kilograme depuse in timpul sarcinii cresc riscul de nastere prematura sau nastere a unui copil cu o greutate prea mica. De asemenea, bebelusul se poate naste cu tot felul de carente nutritionale.

Ingrasarea in timpul sarcinii difera de la femeie la femeie. Ea depinde nu numai de alimentatie, miscare fizica si metabolism, ci si de factori genetici.

Asadar, cat trebuie sa te ingrasi in timpul sarcinii?

In primul trimestru de sarcina, bebelusul este inca foarte mic, asadar nu te vei ingrasa mai mult de 2 kilograme.

In al doilea trimestru de sarcina, bebelusul incepe sa creasca, iar tu vei lua in greutate 5-6 kilograme.

In ultimul trimestru de sarcina, kilogramele continua sa se depuna intr-un ritm accelerat, deoarece si bebelusul acumuleaza tesut adipos pentru a se pregati de nastere. In acest trimestru vei mai lua in greutate 5-6 kilograme.

Cat te ingrasi aproximativ in fiecare saptamana de sarcina?

Saptamana 1 – 0 grame
Saptamana 2 – 0 grame
Saptamana 3 – 0 grame
Saptamana 4 – 100 grame
Saptamana 5 – 100 grame
Saptamana 6 – 100 grame
Saptamana 7 – 100 grame
Saptamana 8 – 150-200 grame
Saptamana 9 – 150-200 grame
Saptamana 10 – 200-250 grame
Saptamana 11 – 200-250 grame
Saptamana 12 – 200-250 grame
Saptamana 13 – 250-300 grame
Saptamana 14 – 300-400 grame
Saptamana 15 – 300-400 grame
Saptamana 16 – 300-400 grame
Sapyamana 17 – 300-400 grame
Saptamana 18 – 350-400 grame
Saptamana 19 – 350-400 grame
Saptamana 20 – 350-400 grame
Saptamana 21 – 400-450 grame
Saptamana 22 – 400-450 grame
Saptamana 23 – 400-450 grame
Saptamana 24 – 400-500 grame
Saptamana 25 – 400-500 grame
Saptamana 26 – 400-500 grame
Saptamana 27 – 400-500 grame
Saptamana 28 – 400-500 grame
Saptamana 29 – 400-500 grame
Saptamana 30 – 400-500 grame
Saptamana 31 – 450-500 grame
Saptamana 32 – 450-500 grame
Saptamana 33 – 450-500 grame
Saptamana 34 – 450-500 grame
Saptamana 35 – 450-500 grame
Saptamana 36 – 450-500 grame
Saptamana 37 – 450-500 grame
Saptamana 38 – 450-500 grame
Saptamana 39 – 450-500 grame
Saptamana 40 – 450-500 grame

Graficul de mai sus este doar un reper, vei constata ca sunt saptamani in care nu te vei ingrasa deloc si altele cand te ingrasi de la o zi la alta.

Cum sunt distribuite kilogramele la sfarsitul sarcinii?

La o femeie care se ingrasa 13-14 kilograme in timpul sarcinii, greutatea se distribuie astfel:

Copilul: 3 – 3.5 kilograme;
Placenta: 700 grame;
Lichidul amniotic: 900 grame;
Uterul: 900 grame;
Tesutul mamar: 900 grame;
Volumul crescut de sange: 1.8 kilograme;
Volumul crescut de fluide: 1.8 kilograme;
Depozitele de grasime: 3-4 kilograme.

Ce este important de retinut?

Femeia supraponderala nu ar trebui sa se ingrase mai mult de 10-11 kilograme pana la sfarsitul sarcinii.

Femeia subponderala se poate ingrasa si 18-19 kilograme in perioada sarcinii, kilograme importante pentru a avea o sarcina sanatoasa.

Femeia cu o talie normala ar trebui sa acumuleze in sarcina intre 11 si 15 kilograme.

Femeia care asteapta gemeni va acumula in perioada sarcinii intre 17 si 23 de kilograme, poate chiar mai mult.

Citeste si:

20 de lucruri pe care trebuie sa le stii despre miscarile bebelusului in burtica ta

Sursa foto: prensaelvictoriano.blogspot.co.uk.

 

Adauga comentarii!