10 imagini fascinante cu dezvoltarea fatului in primele trei luni de sarcina

Stiai ca in primele luni de sarcina are loc etapa cea mai importanta in dezvoltarea bebelusului? Acum i se dezvolta intr-un stadiu incipient toate organele vitale, inclusiv rinichii, intestinele, ficatul. De asemenea, inima este si ea pe deplin formata, isi poate indoi membrele, iar nasul, pleoapele, degetelele si urechiusele sunt si ele vizibile.

Incepand cu saptamanile 7- 8 de sarcina, embrionul trece in stadiul de fat. Deoarece este o perioada atat de importanta pentru formarea organelor interne vitale ale viitorului bebelus, femeia insarcinata trebuie sa se fereasca de potentialii factori nocivi care pot interfera cu dezvoltarea armonioasa a acestuia.


Iata mai jos cateva imagini foarte detaliate cu dezvoltarea fatului in primele luni de viata:

1. Un embrion dintr-o sarcina ectopica, cu varsta de 3-4 saptamani.  Cand ovulul fertilizat se implanteaza in tubul falopian sau in alt loc in afara uterului, atunci sarcina este una extrauterina sau ectopica.

2. Un embrion dintr-o sarcina ectopica, cu varsta de 4-5 saptamani de la conceptie.  Aceasta saptamana este una destul de critica pentru formarea inimii bebelusului, care acum se divide in mai multe camarute si incepe sa pompeze sange. Ea incepe sa bata cu 100-160 de batai pe minut, aproape de doua ori mai mult decat inima ta. Tot in acest stadiu, incep sa se dezvolte intestinele, rinichii, ficatul, glanda hipofiza (pituitara) si tesuturile care vor forma plamanii. De asemenea, la 4 saptamani de la conceptie, tubul neural, care include creierul si maduva spinarii, se inchide.

3. Embrion la varsta de 6 saptamani de la conceptie. Capul bebelusului este mult mai mare decat corpul si incepe sa capete forma pe zi ce trece. Nasul, gura si ochii sunt in acest stadiu niste mici pete intunecate, iar urechile sunt doar niste protuberante microscopice. Mainile si picioarele par si ele niste mugurasi care incep sa se lungeasca de la o zi la alta.

4. Embrion la 6-7 saptamani de la conceptie, cu o lungime de 1.6 cm. Gatul este deocamdata ingrosat, iar chipul bebelusului, desi are trasaturi proeminente, mai are cateva saptamani pana cand capata un aspect mai clar.

5. Embrion la 6-7 saptamani de la conceptie. Buza superioara, mugurii dentari, narile si pleoapele se formeaza  in aceasta saptamana, iar degetele, desi unite printr-o membrana fina si transparenta, incep sa se contureze si sa se lungeasca. Intestinele lui sunt inca unite cu cordonul ombilical si se vor aseza la locul lor in cavitatea abdominala abia in saptamanile urmatoare. Inima bebelusului bate cu 120-160 de batai pe minut, aproape de doua ori mai mult decat a ta si o poti auzi la prima ecografie de sarcina.

6. Acelasi embrion, fotografiat dintr-un unghi diferit. Organele lui interne continua sa creasca intr-un ritm rapid, manutele i se lungesc suficient de mult cat sa si le poata prinde in fata corpului, iar coada embrionara este mai putin vizibila, ceea ce inseamna ca embrionul incepe sa semene cu un fat.

7. Desi e atat de mic, el incepe de pe acum sa isi suga degetul.

8. Fatul la 7-8 saptamani de la conceptie. In acest stadiu, coada embrionara dispare complet, iar bebelusul este de marimea unei cirese sau a unui bob de strugure. Capul este mai conturat si continua sa creasca, iar lobii urechilor sunt deja vizibili.

9. Fatul la 8 saptamani de la conceptie. Oasele si cartilajele continua sa se dezvolte si se formeaza genunchii, dar si incheieturile de la maini si picioare. Mainile se pot indoi, degetele, desi micute, au unghii delicate, iar mugurii dintisorilor sunt deja formati in gingii.

10. Fatul la 10-12 saptamani de la conceptie. Acum toate organele lui, inclusiv cele mai mici detalii ale corpului (unghiile, mugurii dintilor, pleoapele, nasul, buzele, urechile, limba, palatul si planseul cavitatii bucale), sunt formate, iar pana la sfarsitul sarcinii continua sa creasca si sa se maturizeze.

Sursa foto: lunarcaustic.

Citeste si:

In ce perioada a sarcinii afli sexul copilului?

Luna a 2-a de sarcina: simptome si dezvoltarea fatului

Luna a 3-a de sarcina: simptome si dezvoltarea fatului

Primele 6 saptamani de sarcina: simptome si dezvoltarea fatului

 

Adauga comentarii!