Ti se pare ca nu ti-a reusit nimic astazi?

Sentimentul de vina este foarte pregnant in cazul parintilor care au copii mici. El apare pe nesimtite din propriile analize pe care le faci asupra modului in care te descurci cu nenumaratele situatii care apar. Realizezi ca nu este foarte normal sa il ai, dar pe de alta parte nu te poti abtine – vrei ceea ce este mai bun pentru copilul tau si ai impresia ca esuezi in a-i da asta de zeci de ori pe zi.

Ca sa fii un parinte bun insa nu trebuie sa faci lucruri extraordinare. Ci lucruri mici, in mod constant. Astazi te-ai descurcat foarte bine daca:


Te-ai dat jos din pat

Pare o banalitate sa te dai jos din pat dimineata, insa daca ai la activ atatea saptamani de nesomn incat simti ca te dor pana si oasele, atunci este cu adevarat o realizare ca te-ai dat jos din pat si nu ti-ai tras patura peste cap refuzand sa te mai misti.

Ai pus nevoile copilului pe primul loc

Si atunci cand ai grija de un copil mic faci acest lucru de foarte multe ori pe zi, de la banalul fapt ca te gandesti ce mananca el inainte sa iti pregatesti tie ceva.

Ti-ai imbratisat copilul

Oamenii au personalitati diferite. Unii sunt extrem de exuberanti in exprimarea afectiunii, in timp ce altii sunt mai retinuti. Important este sentimentul de siguranta pe care il are copilul si atmosfera generala care ii spune ca este iubit.

Ai facut ceva si pentru tine

Cand iti oferi si tie timp inseamna ca te mentii in legatura cu propria persoana, te simti mai putin pierdut in vesnicele mici lucruri pe care le ai de facut pentru bunastarea altcuiva. Iar astfel de momente sunt de apreciat, chiar daca pentru ele ai fost nevoita sa faci ceva care nu te incanta foarte tare, cum ar fi sa iti lasi copilul la televizor.

Si, la finalul zilei, daca toata lumea este bine, sanatoasa, si fara probleme majore poti considera ca ai avut o zi in care te-ai descurcat perfect.

Photo by Joshua Rodriguez on Unsplash

Adauga comentarii!