De la un copil la doi. Cum sa le faci fata?

Cand ai primul copil ai tot felul de idei despre cum vei fi tu ca mama si cum anume vrei creste copilul astfel incat sa devina ceva ce nu a mai vazut suprafata Pamantului pana acum. La al doilea lucrurile incep sa se mai reaseze: pe de-o parte pentru ca mai ai inca un copil, care este in competitie pentru ceva ce nu a mai vazut suprafata Pamantului pana acum si, pe de alta parte, pentru ca nu mai ai timp de astfel de idei inutile.

Ceea ce inseamna ca este foarte posibil sa apelezi la urmatoarele strategii pentru a face fata:


Lapte praf

Fara indoiala, alapteaza daca iti este usor astfel. Insa daca simti ca nu mai poti face fata, ca nu mai vrei sa te trezesti in fiecare noapte la doua ore, ca… toate lucrurile legate de alaptare, atunci si laptele praf este la fel de bun. Bebelusul va fi in regula.

Desene animate

Da, corect, copiii nu ar trebui sa stea prea mult la TV si nu ar trebui sa stea singuri. Insa este eliberator sa il poti pune pe copil la un desen animat in timp ce tu incerci sa adormi bebelusul. Poti face asta fara regretul ca-l vei prosti iremediabil.

Nu trebuie sa fii intotdeauna tu

Iar asta este o descoperire uriasa fata de primul copil, la care ti se parea ca nici nu ar putea respira daca nu ai respira si tu in acelasit timp cu el. Ei bine, copiii au nevoie de atentie, grija, iubire, insa nu trebuie sa fii intotdeauna tu cea care ii duce lingurita la gura.

Nu ai facut copilul singura

Exceptand cazul in care chiar esti singura, nu ai de ce sa te comporti ca si cum ai fi. Tatal copilului poate deveni si trebuie sa devina si el expert in tot ceea ce priveste ingrijirea copiilor. Iar acum nu mai are nicio scuza – daca nu o face el, nu are cine sa o faca.

In week-end ai nevoie de familie

Week-end-urile pot sa fie extenuante. Pentru ca nu este deloc usor sa stai la dispozitia a doi copii mici de dimineata pana seara. Si, in plus, ai nevoie si tu de un pic de relaxare, dupa o saptamana extrem de dificila. Asa ca observi ca cea mai buna strategie este sa-i pui pe copii in weekend in legatura cu cineva care de abia asteapta sa aiba contact cu ei – de obicei weekend-ul este pentru vizitat bunicii.

Photo by Edward Cisneros on Unsplash

Citeste si

Cum iti pregatesti copilul pentru un fratior / surioara

Cum sa castigi mai mult timp zilnic

Adauga comentarii!