Cum ne putem ajuta copiii sa obtina rezultate mai bune la scoala

Este visul oricarui parinte sa aiba un copil care exceleaza la scoala. Si cu cat copiii cresc in varsta si examenele incep sa faca parte din viata, sentimentul ca trebuie sa faci ceva ca sa ajuti este mai pregnant.
Sunt cateva aspecte pe care le poti urmari:

Sa insufli emotii pozitive legate de invatat

Emotiile pe care vrei sa le aiba copilul nu sunt de frica de a nu pica un examen, acestea mai degraba te blocheaza. Ce ai vrea sa simta este mandrie pentru ce a realizat pana acum, curiozitate, dorinta de a anticipa ce s-ar putea intampla daca ar deveni bun la ceva anume. Toate acestea, impreuna, te ajuta sa iti asumi riscuri calculate, sa te descurci din ce in ce mai bine si sa iti revii atunci cand ceva nu iese cum trebuie.


Relatia cu copilul

Ca un copil sa se descurce bine la scoala este esential sa aiba o atmosfera placuta acasa. Numanui nu ii place sa auda numai critici. Si noi, parintii, cam obisnuim sa dam indicatii care suna foarte tare a critica.

Pentru a schimba acest mod de a te raporta la copilul tau incearca sa aplici urmatorul raport – la un comentariu negativ sa faci minim 3 pozitive. Intreaba-l despre ceva ce l-a interesat, lauda-l, atrage-l sa faceti ceva impreuna.

Ai grija ce spui

De ce trebuie sa invat?, te va intreba copilul de la 6 la 18 ani. Ce raspunzi este foarte important. Desigur, daca nu inveti nu ai prea mari sanse sa te descurci in mod decent in societatea de astazi.
Insa, oricat ar fi asta de adevarat, trebuie sa tii cont de ce spuneam mai devreme, sa ramai pozitiv. Asa ca mergi pe ideea – Cu cat stii mai multe lucruri si cu cat le aprofundezi mai tare este cu atat vei avea mai multe oportunitati.

Perseverezi pentru ca vezi ca te descurci

Nimeni nu are chef sa insiste in ceva in ceea ce nu este bun, in ceva ce simte ca nu va stapani vreodata. Din aceasta cauza este extraordinar de important sa acorzi atentie reusitelor, chiar daca ti se par pe moment mici. Sentimentul de implinire pe care il simti cand ai reusit ceva iti da o energie extraordinara ca sa mergi mai departe.

Reusesti pentru ca te concentrezi

Este foarte usor pentru copii astazi sa nu fie atenti la ceea ce se intampla in jur. Ecranele de toate felurile ii poate tine captivi si toata energia lor se poate consuma in aceasta directie. Din aceasta cauza este important sa ii explici copilului ca nu este bine sa existe intreruperi atunci cand invata. Si, in general, sa institui regula de a consuma mai putin continut media si de a discuta mai putin online cu prietenii, astfel incat sa aiba timp sa le treaca si alte ganduri prin cap.

Photo by Lonely Planet on Unsplash

Citeste si

Primii ani de scoala sunt esentiali pentru relatiile viitoare

Organizeaza temele copilului

Adauga comentarii!