5 nutrienti care nu trebuie sa lipseasca din alimentatia bebelusilor

In primii ani de viata copiii cresc intr-un ritm miraculos, de la o zi la alta, iar pentru asta au nevoie de cat mai multi nutrienti. Daca pana la 6 luni, ei isi procura cu usurinta toti nutrientii din lapte, dupa aceasta varsta, meniul lor trebuie gandit in conformitate cu ritmul de crestere pentru a se evita riscul de carente nutritionale.

Asociatia Americana de Pediatrie recomanda trecerea la alimente solide incepand cu varsta de 6 luni si introducerea lor treptat dupa schema de diversificare specifica varstei pentru a nu se solicita prea tare sistemul digestiv al bebelusilor.


Care sunt nutrientii pe care sa ai grija sa ii incluzi in alimentatia bebelusului cand incepi diversificarea?

Fierul

Dupa cum stim cu totii, fierul este un nutrient de baza cand vine vorba de evitarea anemiei. El este un compus esential al hemoglobinei si ajuta la transportul oxigenului prin corp. Pana la 6 luni, bebelusii au suficient fier stocat in organism, insa dupa aceasta varsta, acest nutrient incepe sa se imputineze si copilul are nevoie de rezerve suplimentare. Laptele matern si laptele formula contin suficient fier, insa odata ce copilul trece pe alimente solide, atunci meniul lui trebuie regandit pentru a-si primi cantitatea zilnica necesara de fier (11 miligrame). Cele mai bune surse de fier sunt carnea, ouale, fasolea, lintea, nautul, semintele de dovleac, cerealele fortifiate cu fier, spanacul si verdeturile, broccoli, stafidele.

Proteinele

Cand vine vorba de crestere si dezvoltare pe toate planurile, fizica si mentala, proteinele stau la loc de cinste. Ele fac parte din fiecare celula din corp si sunt responsabile cu starea de energie a organismului. Proteina completa este formata din 22 de aminoacizi, iar daca unul dintre acestia lipseste, atunci eficacitatea celorlalti este redusa considerabil. Printre alimentele care contin proteina completa se numara carnea, ouale, pestele si fructele de mare, produsele lactate, branza tofu, semintele de canepa decorticata, quinoa. Alimente ca fasolea, lintea, nautul nu contin proteina completa, de aceea trebuie consumate impreuna cu orez sau un aliment similar care sa intregeasca proteina respectiva. In general, alimentele de origine vegetala nu contin proteina completa, de aceea trebuie consumate in tot felul de combinatii pentru a forma proteina completa.

Omega-3

Nu numai creierul si oasele se mentin sanatoase cu omega 3, ci si pielea, parul, ochii si intregul sistem imunitar. Acizii grasi omega-3 reduc riscul de boli cardiovasculare, previn problemele care tin de circulatia sangelui, scad inflamatiile din corp si imbunatatesc performantele cognitive. Deoarece corpul nu poate produce in mod natural aceste tipuri de grasimi, este important sa si le procure din alimente. Alimentele cu un continut mare de Omega 3 sunt uleiul de peste, fructele de mare, cerealele integrale, uleiul de masline, ouale si pestele. Ai grija ce fel de peste ii oferi celui mic, multe tipuri de peste de pe piata au un continut mare de mercur. Evita pestele-spada, rechinul, merluciul, pangasiusul, macroul mare, crapul. Cele mai sanatoase tipuri de peste sunt somonul, macroul, bibanul de mare, calcanul, sardinele, pastravul si, in general, pestii de apa dulce.

Vitamina D

Vitamina D este necesara pentru absorbtia calciului in organism, asadar, degeaba ii dai bebelusului tau alimente bogate in calciu, daca nu ai grija sa primeasca si vitamina D. Aceasta vitamina este esentiala pentru sistemul imunitar, sanatatea oaselor, dar si pentru sanatatea mentala. Cel mai bun mod de a obtine vitamina D este prin expunerea la soare, insa ea poate fi obtinuta si din alimente: produse lactate, anumite cereale, sucul de portocale. Medicii pediatri recomanda ca bebelusii sa primeasca zilnic 400 UI de vitamina D.

Zincul

Zincul joaca un rol esential pentru buna functionare a sistemului imunitar si, din fericire, deficienta acestui mineral este destul de rara. Copiii care au deficienta de zinc se imbolnavesc des, nu au pofta de mancare si au intarzieri de crestere. Un copil cu varsta intre 7 luni si 3 ani are nevoie de 3 miligrame de zinc in fiecare zi, doza pe care si-o poate procura din carne, ficat, fructe de mare, spanac, nuci caju, migdale, naut, fasole, cereale integrale fortifiate cu vitamine si minerale.

Sursa: parents.com

Citeste si:

3 retete cu linte rosie pentru bebelusii de 8-12 luni

 

Adauga comentarii!