Saptamana 8 de sarcina

In aceasta saptamana bebelusul este de marimea unui bob de fasole, iar tu simti din plin simptomele de sarcina. Senzatia de oboseala pe care o aveai saptamana trecuta parca nu te paraseste nici acum, iar greturile devin o constanta a diminetilor tale. Simptomele de sarcina difera de la femeie la femeie, asadar nu te ingrijora daca nu te simti deloc insarcinata sau, dimpotriva, daca simptomele tale de sarcina sunt prea pronuntate si neplacute.

Saptamana a 8-a de sarcina corespunde saptamanii a 6-a de la conceptie si este inca o perioada delicata pentru dezvoltarea bebelusului. Acum, organele lui interne continua sa creasca intr-un ritm rapid, manutele i se lungesc suficient de mult cat sa si le poata prinde in fata corpului, iar coada embrionara este mai putin vizibila, ceea ce inseamna ca embrionul incepe sa semene cu un fat.


Buza superioara, mugurii dentari, narile si pleoapele se formeaza si ele in aceasta saptamana, iar degetele, desi unite printr-o membrana fina si transparenta, incep sa se contureze si sa se lungeasca. Intestinele lui sunt inca unite cu cordonul ombilical si se vor aseza la locul lor in cavitatea abdominala abia in saptamanile urmatoare. Inima bebelusului bate cu 120-160 de batai pe minut, aproape de doua ori mai mult decat a ta si o poti auzi la prima ecografie de sarcina.

Capul bebelusului este foarte mare in comparatie cu corpul, insa aceasta diferenta dispare treptat in timp. Gatul este deocamdata ingrosat, iar chipul bebelusului, desi are trasaturi proeminente, mai are cateva saptamani pana cand capata un aspect mai clar. La nivelul creierului se formeaza primele conexiuni neuronale, la un stadiu rudimentar, ceea ce ii permite embrionului sa se arcuiasca si sa faca tot felul de miscari spontane. Desi inca nu poti sa simti bebelusul, el se misca in burtica ta si este foarte activ. Deoarece i se formeaza articulatiile de la maini si picioare, el isi poate indoi acum manutele si picioarele.

Lichidul amniotic a crescut in volum in aceasta saptamana, pentru a-i oferi mai mult spatiu de desfasurare micutului chirias care acum cantareste aproximativ 1 gram si are peste 1 centimetru in lungime.

Desi iti doresti sa stii de pe acum sexul bebelusului tau, organele lui genitale externe inca nu sunt formate si mai dureaza ceva pana cand medicul iti va spune cu exactitate acest lucru.

Cum te simti tu?

Deoarece uterul a inceput sa creasca in dimensiuni, vei constata ca talia incepe sa se ingroase si ca pari putin balonata. In aceasta saptamana, uterul este de dimensiunea unui grapefruit. Greturile matinale s-ar putea sa te supere parca mai rau saptamana asta, insa acum stii cum sa le ameliorezi. Apa cu lamaie, mesele usoare si ceaiurile de ghimbir sunt solutia perfecta pentru a te simti mai bine.

In general, senzatiile de greata si disconfortul gastric se diminueaza treptat pana in saptamanile 12-14 de sarcina, cand dispar complet, lasand loc pentru alte simptome ale sarcinii.

Pentru ca sanii s-au marit deja, este recomandat sa iti cumperi sutiene cu un numar mai mare sau bustiere, pentru a te simti cat mai confortabil.

La multe femei, sensibilitatea sanilor este atat de accentuata, incat nu suporta nici atingerea anumitor haine din materiale mai aspre. Alege haine cat mai lejere si moi, vei diminua mult din disconfortul pe care il simti la nivelul sanilor.

Alte simptome cu care s-ar putea sa te confrunti sunt: constipatia, schimbarile bruste de dispozitie, senzatia de a urina des, indigestiile si poftele sau aversiunile pentru anumite alimente.

Ce este important de stiut in aceasta saptamana?

Riscul de a pierde sarcina este inca mare in aceasta saptamana, asadar fii atenta la stilul tau de viata. Mananca sanatos si moderat, evita efortul fizic prea mare, ia vitaminele prenatale, nu te stresa, fa-ti toate analizele recomandate de medic pentru aceasta perioada a sarcinii si evita mediile toxice.

Pentru ca multe femei se pot confrunta cu aparitia vergeturilor in perioada sarcinii, fa-ti o rutina din a te da pe corp cu ulei de migdale sau unt de cocos inca de la inceputul sarcinii.

Citeste si:

Saptamana 9 de sarcina

Saptamana 7 de sarcina

Sursa foto: babycenter.com.

 

Adauga comentarii!