Saptamana 15 de sarcina

In saptamana a 15-a de sarcina bebelusul este de marimea unui mar, are in jur de 75 de grame si o lungime de 10 centimetri. Acum isi misca mainile si picioarele cu usurinta si, daca stai linistita pe pat, poti simti niste miscari usoare, ca niste fluturasi in burtica ta. Nu te ingrijora daca nu simti nimic, miscarile bebelusului incep sa fie simtite incepand cu saptamana a 18-a de sarcina.

Ce schimbari apar la bebelus in aceasta saptamana?


  • picioarele cresc mai lungi ca mainile, iar corpul se lungeste si el;
  • capul este mult mai bine proportionat cu restul corpului;
  • maduva spinarii, muschii si oasele continua sa se dezvolte;
  • urechile sunt asezate in pozitia finala si cele trei oase din urechea medie (ciocanas, nicovala si scarita) incep sa se intareasca;
  • plafonul cavitatii orale (palatul) va fi complet format la sfarsitul acestei saptamani;
  • bebelusul incepe sa simta gustul mancarurilor consumate de mama;
  • pielea continua sa se acopere cu un puf fin;
  • pleoapele i s-au format si sunt inchise;
  • ii cresc genele si sprancenele;
  • desi are ochii inchisi, poate sa sesizeze lumina, asadar, daca pui o lumina puternica spre burtica, bebelusul isi va schimba pozitia din uter pentru a se proteja;
  • in aceasta saptamana, cu putin noroc, poti afla sexul bebelusului.

Cum se schimba viata ta?

Te simti din ce in ce mai bine si ai mai multa energie ca niciodata. Parca ai si uitat de greturile de la inceput de sarcina si de senzatia de disconfort pe care o simteai la nivelul sanilor. Desi nu mai ai parte de simptome prea suparatoare in aceasta saptamana, inca te simti uneori prea emotiva, iar alteori usor anxioasa si plina de griji pentru dezvoltarea bebelusului.

Cu ce simptome te poti confrunta in aceasta perioada?

– rinita de sarcina, o afectiune usoara care dispare dupa nastere;
– sangerari gingivale si nazale;
– constipatie si hemoroizi;
– dureri de spate;
– insomnii;
– pete maronii pe fata;
– umflarea mainilor si a picioarelor;
– cresterea libidoului;
– balonare si gaze intestinale;
– sensibilitate crescuta la mirosuri;
– pofta crescuta de mancare.

Deoarece riscul de avort spontan este mult mai scazut in acest trimestru fata de prima perioada a sarcinii, iti poti continua activitatile fizice, bineinteles nu inainte de a discuta cu doctorul tau despre acest lucru.

Daca rezultatele la dublul test si triplul test nu ti-au iesit foarte bune si te-ai decis pentru amniocenteza, o poti face incepand cu aceasta saptamana. Amniocenteza este singura modalitate de depistare cu o precizie de 100% a anomaliilor genetice (sindrom Down, sindrom Edwards, defecte de tub neural). Amniocenteza poate fi facuta pana in saptamana a 22-a de sarcina.

Citeste si:

Saptamana 14 de sarcina

sursa foto: babycenter.com, mylittlebaby.com.

 

 

Adauga comentarii!