Sangerarea in sarcina: cand sa te ingrijorezi?

Cand esti insarcinata, orice sangerare vaginala pe care o ai trebuie sa te alarmeze deoarece ea poate fi semnul unei nasteri premature sau al unui avort spontan. Desi de multe ori sangerarea usoara (spottingul) nu reprezinta o problema, este mai bine sa intrebi medicul tau despre orice schimbare care apare in perioada sarcinii.

In general, un procent mic de femei gravide experimenteaza sangerari usoare in primul trimestru de sarcina, fara ca sarcina sa fie afectata intr-un fel. Potrivit medicilor, aceste sangerari reprezinta o problema atunci cand ele devin abundente, de aceea nu ar trebui ignorate inca de la primele semne.


Care sunt cauzele care pot provoca sangerari vaginale in timpul sarcinii?

In primele 20 de saptamani de sarcina

Doctorii estimeaza ca un procent de 25-40% dintre femeile insarcinate experimenteaza sangerari vaginale usoare in timpul primului trimestru de sarcina. Despre ce tipuri de sangerari este vorba?

  • sangerarea de implantare (de nidatie), care apare la aproximativ 2-3 saptamani de la conceptie, cand oul fertilizat se ataseaza de peretii uterului;
  • sangerarile usoare (spottingul) provocat de schimbarile hormonale;
  • sangerarile care apar in timpul analizelor ginecologice (testul Papanicolau, testele de secretie vaginala);
  • sangerarile provocate de diverse infectii vaginale;

Daca sangerarile sunt mai abundente in primul trimestru de sarcina, ele pot indica:

  • sarcina ectopica (extrauterina), cand ovulul fertilizat se implanteaza in tubul falopian si nu in uter;
  • avort spontan;
  • sarcina toxica, atunci cand ovulul fertilizat nu se implanteaza in uter;
  • hematom (un cheag de sange care se dezvolta in cavitatea uterina).

In ultimele 20 de saptamani de sarcina

Desi riscul de avort spontan scade odata cu cresterea varstei gestationale, in ultimele 20 de saptamani de sarcina sangerarea poate indica declansarea nasterii inainte de termen sau o alta complicatie cu sarcina. Care pot fi cauzele sangerarii vaginale din ultimele 20 de saptamani de sarcina?

  • declansarea travaliului inainte de termen (pe langa sangerari mai pot aparea simptome ca diaree, contractii, crampe abdominale, presiune pelvina, dureri de spate);
  • rani netratate la nivelul colului uterin;
  • placenta praevia (cand placenta este situata in partea inferioara a uterului);
  • desprinderea placentei (o situatie rara, dar foarte grava care presupune desprinderea placentei din uter inainte de nastere);

Sangerarile vaginale usoare din timpul sarcinii mai pot sa apara si in timpul sau dupa contactul sexual. Aceste tipuri de sangerari sunt de obicei inofensive si apar ca urmare a faptului ca cervixul este foarte vascularizat pe parcursul sarcinii.

Indiferent de ce natura sunt aceste sangerari, mai usoare sau mai abundente, mai inchise la culoare sau mai deschise, este important sa mergi imediat la medic pentru a sti precis care este cauza lor.

Citeste si:

7 simptome din perioada sarcinii pe care sa nu le ignori

 

Adauga comentarii!