Ce trebuie sa stii despre alaptare in primele zile dupa nastere

Pentru multe femei, primele zile sau chiar saptamani de alaptare sunt dificile si dureroase, atat din punct de vedere fizic cat si psihic. Multe femei nu se documenteaza suficient despre alaptare in perioada sarcinii, nasterea fiind evenimentul care le capteaza toata atentia, iar dupa nastere, alaptarea, cu tot ce implica ea, le va lua prin surprindere.

La ce sa te astepti?


– in primele zile nu vei avea lapte, ci doar colostru, tot un fel de lapte, dar mai inchis la culoare si bogat in nutrienti pentru bebelus;

– momentele in care copilul suge pot fi dureroase;

– unii bebelusi nu se descurca sa suga prea bine si asta o sa te frustreze;

– mameloanele vor fi sensibile la atingere;

– pot aparea rani in zona mameloanelor;

– vei fi nevoita sa apelezi la o pompa, aceasta te ajuta sa iti stimulezi lactatia daca e prea redusa sau daca glandele care produc lapte s-au infundat si, de asemenea, sa iti detensionezi sanii daca ai lapte prea mult;

– daca sanii se intaresc si ii simti grei, la 2-3 zile dupa nastere, inseamna ca s-a instalat furia laptelui, o afectiune care trebuie tratata cat mai repede pentru a se preveni instalarea mastitei.

Cum sa faci momentele de alaptare mai usoare?

– evita sa ii dai biberon copilului in primele zile de viata, acest lucru il va confuziona si nu va sti sa mai suga corect la san;

– invata cum sa iti ghidezi bebelusul sa suga mai bine;

– pune bebelusul cat mai des la san pentru a evita furia laptelui;

– daca ai prea mult lapte, foloseste intre alaptati o pompa speciala;

– cumpara-ti o crema speciala cu care sa te dai pe mameloane;

– clateste-te cu apa calduta inainte de fiecare alaptare, ca sa elimini urmele de crema de pe sani;

– foloseste mameloane de silicon daca bebelusul tau nu vrea sa suga cu niciun chip;

– nu te deprima, toate mamicile trec prin asta;

– ai grija sa nu te stresezi prea tare deoarece acest lucru poate influenta lactatia.

Citeste si Cu ce probleme ne putem confrunta in perioada alaptarii?

Adauga comentarii!