Foloseste congelatorul pentru a reduce cheltuielile alimentare

Trebuie sa reinvatam sa facem ceea ce parintii nostri stiau foarte bine: sa conservam alimente folosind congelatorul. In acest fel cheltuielile noastre cu alimentele se vor reduce pe tot parcursul anului. In plus, vom capata si un ajutor in a ne hrani sanatos, pentru ca avem totul la indemana, in frigider.

Ce anume am putea congela?

Ierburi. Putem, de ex, sa punem fara probleme patrunjel tocat, asa cum il folosim ca sa dam gust mancarurilor. Nu este neaparat nevoie sa cumperi ca sa ai provizii pentru un an intreg, insa daca iti ramane nefolosit, atunci mai bine il congelezi si il folosesti data viitoare in loc sa il arunci.


Legume. Poate ca ne cheltuim o zi din vara, insa am putea pune la congelator, legume deja taiate, pentru mancarurile din intreg anul. Este atat de simplu sa faci o ciorba daca ai toate legumele deja pregatite!

Dar nu sunt numai acestea. Poti pune vinete, astfel incat sa poti face tot anul mancarurile tale favorite. Poti pune ardei deja copti si curatati de coaja.

Fructe de padure. Sunt foarte usor perisabile, insa daca le congelezi le ai la dispozitie tot anul ca sa le adaugi in prajituri.

Gateste mai mult si pastreaza in congelator

Atunci cand gatesti mancare in cantitate mai mare salvezi timp. De exemplu, daca faci un sos, poti cu usurinta sa pastrezi o parte din el in congelator ca sa il folosesti ulterior. Acelasi lucru este valabil si pentru aluatul de pizza.

Cum pastrezi alimentele?

Cea mai simpla modalitate este sa folosesti cutii speciale, care se gasesc mereu de vanzare, la preturi accesibile, in aceasta perioada a anului. Alege cutii transparente, cu capac. Pune si etichete. Cand totul este ordonat, este mult mai usor.

Si, nu uita, cel mai mare impact asupra modului in care te hranesti il are conceperea unui meniu saptamanal. Daca vrei sa te hranesti sanatos si sa nu cheltui mult pe alimente atunci stabileste meniul in functie de dorintele si necesitatile familiei, analizeaza ceea ce ai deja in frigider si camara si faci o lista de cumparaturi. Daca si prepari pe jumatate alimentele cand ajungi acasa, atunci batalia este ca si castigata.

Sursa foto: mygardenlife.com

Citeste si

Cum te asiguri ca copiii tai au o relatie buna cu mancarea

Alimentatia in timpul sarcinii: cele mai sanatoase combinatii de alimente

Adauga comentarii!