Mai putin stres pentru copii, de sarbatori

Si noi, adultii, ne simtim coplesiti in perioada sarbatorilor, desi am trecut pana acum prin foarte multe, stim la ce sa ne asteptam si stim cum sa facem fata momentelor mai putin placute. Asa ca nu este de mirare ca pentru copii tot acest entuziasm aduce numeroase lacrimi.

Ce putem face pentru a le oferi o perioada a sarbatorilor mai usoara:


Sa le descriem programul

Copiii nu reactioneaza foarte bine la noutati. Asa ca este un lucru bun sa le explicam ce se va intampla in perioada urmatoare – unde vor calatori, pe cine vor vedea, ce vor avea ocazia sa faca. Si in fiecare zi, dimneata, daca este ceva deosebit de programul obisnuit, sa le spunem ce anume.

Sa le pastram rutina de somn

Nimic nu este mai nefericit si mai greu de controlat decat un copilas obosit. Asa ca rutina de somn ar trebui sa fie prioritatea noastra, prima pe lista atunci cand luam in considerare programul. Ar trebui sa nu planificam activitati in timpul orelor de somn, oricat ni s-ar parea de interesante. Daca va fi obosit, copilasul nu va putea oricum sa se bucure de ele.

Sa tinem seama de preferinte / personalitate

Indiferent de ce au de comentat cei din jurul nostru, grija noastra nu este sa ii multumim pe adulti. Nu trebuie sa il obligam pe copil sa accepte sa fie tinut in brate de o matusa pe care a mai vazut-o de doua ori in viata lui si nici sa spuna poezii in fata unui grup intreg de adulti.

Copilul are dreptul sa aleaga ce anume ii place sa faca. Daca ii plac numai anumite feluri de mancare trebuie sa avem grija sa le aiba. Daca ii place sa se retraga si sa se joace singur ar trebui sa avem la noi cateva jucarii si sa ii oferim acest spatiu in care sa isi incarce bateriile.

Indiferent care este planul la plecarea de acasa este bine sa realizezi ca este foarte posibil ca el sa nu se intampla – fie ca nu mai ajungeti peste tot pe unde v-ati planificat, fie ca plecati mai repede decat v-ati fi gandit. Ramai flexibila la orice schimbare de plan. Tie ar trebui sa iti fie mai usor sa faci asta decat ii este unui copil mic a carui rutina a fost data peste cap de sarbatori.

Photo by Ethan Hu on Unsplash

Adauga comentarii!