Cum obisnuiesti copilul sa se trezeasca mai devreme

Nu ne place sa ne gandim la asta, insa vacanta va lua sfarsit si va incepe iar un program mai strict, care implica trezirea dimineata devreme.

Pentru ca primele zile sa fie mai usoare, ar trebui sa il pregatim pe copil, treptat, cu acest program. Ceea ce implica:


Schimbarea orei treptat

Este cel mai important lucru. Calculati cu cate ore ar trebui sa se trezeasca mai devreme decat o fac in prezent – o ora, doua, trei? Si presupunand ca in fiecare zi mergeti la somn cu un sfert de ora mai devreme decat in ziua precedenta si il treziti cu un sfert de ora mai devreme, de cate zile ati avea nevoie?

In acest fel, veti ajunge la o adaptare treptata, pe care copilul nici nu o va baga in seama si nu veti strica ultimele zile de vacanta cu discutii neplacute.

Nu tineti cont de week-end

Pentru a obtine mai usor un program de trezire la ore asa de matinale, precum 6.30 – 7, pastrati ora de culcare si in weekend. Sa zicem ca ai un copil care are nevoie de 10, 11 ore de somn. Asta inseamna ca la 8.30 ar trebui sa adoarma.

Rutina inainte de culcare

Rutina inainte de culcare ar putea sa tina pana la o ora. Ceea ce inseamna ca, pentru un program precum cel de sus, in jur de 19.30 ar trebui inceput programul de seara.

Ce presupune aceasta rutina:

  • spalat
  • imbracat in pijamale
  • citit o carte
  • stins lumina

Este importanta aceasta rutina de relaxare, care ii aduce pe copii de la agitatia obisnuita la o stare de somnolenta, altfel le va fi foarte dificil sa adoarma. Daca nu se linisteste usor, limiteaza, incepand cu dupa-amiaza, accesul la mijloacele electronice si consumul de dulciuri

Photo by Annie Spratt on Unsplash

Adauga comentarii!