Despre alergiile alimentare

Alergia alimentara apare atunci cand sistemul imunitar al bebelusului are o reactie adversa la o proteina dintr-un anumit aliment, proteina care, pentru alti copii poate fi inofensiva. In acel moment, corpul incearca sa lupte impotriva respectivei proteine pe care o simte ca fiind un intrus si produce anticorpi.

Daca bebelusul tau experimenteaza o astfel de alergie, simptomele sunt vizibile la scurt timp dupa ce a consumat respectivul aliment, cateva minute mai exact. Simptomele alergiei pot fi usoare sau severe.


In general, alergiile alimentare sunt frecvente la sugari si la copiii mici. Se considera ca pana la 8% din copiii sub 3 ani se confrunta cu aceste alergii.
In cazul in care te intrebi daca si micutul tau va trece prin asta iti spunem ca sansele cresc daca exista un istoric de acest gen in familie, atat de alergii alimentare, cat si de alte situatii alergice: astm, guturai sau eczema. Legatura dintre alergiile alimentare si eczeme este cea mai pronuntata.

Copilasii care au eczeme severe sub trei luni sunt mai predispusi sa aiba si alergii alimentare. Cu alte cuvinte, cu cat mai devreme apare eczema si cu cat mai severa este aceasta, cu atat cresc sansele ca micutul sa dezvolte alergiile alimentare.
Oamenii confunda adesea alergiile alimentare cu intoleranta la anumite alimente din cauza simptomelor relativ asemanatoare. Simptomele intolerantei pot include: ragait, indigestie, gaze, scaune moi, dureri de cap, stare de nervozitate. Dar in acelasi timp, intoleranta:
– nu presupune implicarea sistemului imunitar
– poate aparea ca urmare a incapacitatii sistemului digestiv al unei persoane de a digera anumite subsante (lactoza, de exemplu)
– poate da o stare de disconfort, dar nu este periculoasa

Cu fiecare aliment nou pe care il introduceti in dieta celui mic ar trebui sa fiti mai mereu cu ochii in patru pentru a identifica la timp orice posibila reactie alergica. Exista peste 160 de alimente care pot cauza alergii, dar din acestea unele alimente au un grad mai ridicat decat altele sa dea nastere alergiilor. Mai jos sunt enumerate 8 alimente sau grupe de alimente cu un grad mai ridicat de alergii. Si ca un sfat: poate ar trebui sa astepti ca micutul tau sa mai creasca pana sa-i dai anumite alimente, in mod special alune. Ba chiar expertii sugereaza ca ar fi indicat sa se astepte pana copilul implineste 3 ani pana sa i se dea alune. Dar in orice caz, daca ai unele dubii legate de un aliment in mod special, intreaba medical pentru a indeparta orice urma de teama.
– lapte
– oua
– alune
– nuci / migdale
– peste
– soia
– grau

Simptomele alergiilor alimentare apar destul de repede dupa consumarea alimentului, asa cum am specificat si mai sus – de la cateva minute pana la cateva ore. Daca tocmai ce ai adaugat un nou aliment dietei copilului, fii atenta la urmatoarele posibile reactii:
– urticarie sau umflaturi anormale
– piele inrosita sau un fel de eruptie la nivelul pielii
– fata / limba / buze umflate
– tuse sau respiratie suieratoare
– varsaturi si / sau diaree
– dificultati de respiratie
– pierderea cunostintei

Alergiile severe sunt periculoase. Daca cel mic nu mai poate respira, se umfla si isi pierde cunostinta, suna la Urgente.
Daca bebelusul are o simpla alergie, probabil ca doar se va inrosi sau ii va aparea ceva pe piele. In acest caz vorbeste cu doctorul celui mic. In felul asta puteti identifica ce anume a produs alergia si puteti evita alimentul pe viitor.
Dupa ce copilul a fost diagnosticat cu o alergie alimentara, daca este vorba de asa ceva, alergistul va concepe un plan de tratament. Pana in prezent nu s-au descoperit medicamente care sa vindece alergiile alimentare, deci tratamentul recomandat va consta, cel mai probabil in evitarea alergenului si a alimentelor care il contin.

Adauga comentarii!